Fotbalul feminin se joacă încă, ferindu-se de interesele mai multor pioni, pe o bârnă instabilă, pe care se înghesuie să intre din ce în ce mai multe tinere care au un singur țel comun: să joace fotbal la cel mai înalt nivel. Din păcate, “marii” actori ai acestui sport în România fie desconsideră ramura feminină, fie îi acordă mult prea puțină atenție. Într-un mediu în care, de multe ori întâlnim încă atitudini sexiste și misogine exprimate în mass-media de către diverși “experți”, propagarea diferențelor între fotbalul feminin și cel masculin trebuie stopată cât mai rapid.

Fotbalul feminin nu reprezintă nicio încălcare a teritoriului masculin, căci niciun sport nu ar trebui considerat drept aparținând unui singur gen. Abilitățile unui jucător, atât în sportul masculin, cât și în cel feminin, pot fi dezvoltate prin intermediul antrenamentelor fizice și tactice, iar talentul nu este distribuit inegal între genuri. Pentru a te convinge de acest fapt, este suficient să urmărești antrenamentele și meciurile unei echipe de fete, căci statul în vârful canapelei cu bolul de semințe lângă cu siguranță nu o va face.

Într-un spațiu magic, undeva la granița dintre realitatea cartierului și magia sportului rege, în fiecare vineri, o mână de jucătoare de fotbal o îmbrățișează bucuroase pe “doamna” Nina Anca, antrenoarea grupei de fete a echipei ProSport București. Așa începe fiecare antrenament în balonul sau sub cerul liber din Drumul Taberei.

Deși unele jucătoare se laudă încă cu dinții de lapte pe care îi mai au, iar altele se lovesc de problemele adolescenței, momentul intrării în spațiul sacru al gazonului reprezintă transcenderea într-o altă lume, în care ele, cu diferențe vizibile de vârstă, înălțime, greutate, personalitate, abilități sportive, culoare a părului sau culoare a pielii, devin acea echipă de vis, în care comunicarea și respectul sunt puse în prim plan.

Nina îmi spune încă de la început faptul că pe lângă abilitățile sportive ale zânelor, așa cum le numește pe fete, pe care încearcă să le dezvolte la fiecare antrenament, ea vrea să le învețe să fie oameni corecți și construiți corespunzător din punct de vedere emoțional. Antrenoarea de fotbal devine în acest fel preparator fizic, prin antrenamentele pe care le dă ca “temă” jucătoarelor, psiholog, prin implicarea emoțională în dezvoltarea zânelor și ascultarea problemelor lor, pedagog, prin inocularea principalelor caracteristici pe care consideră că un om corect trebuie să le aibă și, nu în ultimul rând, un soi de prietenă, prin relația jovială pe care o are cu ele.

Feedback-ul este mereu important, atât din partea antrenoarei, care le atenționează pe fete de fiecare dată când nu reușesc să execute corespunzător un anumit exercițiu, exemplificându-le tactica și poziția corectă a corpului pe care trebuie să le adopte, cât și din partea jucătoarelor, care realizează mici scrisori, care relevă percepția lor asupra colectivului, a antrenamentelor și a meciurilor.

Antrenamentul mintal nu se oprește niciodată la ProSport. Fie că vorbim despre adevărate exerciții de cultură generală, introduse cu dibăcie și într-o notă amuzantă în pregătirea fizică, fie că vorbim despre teste de memorie și logică inserate prin jocuri scurte, “doamna” nu uită niciodată de acest aspect. “Cu cine a jucat naționala de fete când am mers să le susținem?”, este întrebarea cu care junioarele sunt întâmpinate în momentul în care ne cunoaștem și ne amintim că ne-am întâlnit pentru prima dată, indirect, la meciul respectiv. După câteva clipe de gândire și de dezbateri, se aud simultan mai multe voci de fete, oferind răspunsul corect.

Sâmbătă am asistat la meciul amical dintre ProSport București și Progresul Spartac, iar ceea ce am văzut pe terenul artificial din Drumul Taberei poate fi rezumat la un singur cuvânt: fotbal. Pe lângă determinarea cu care „zânele” au intrat pe teren, reușind să înscrie și câteva goluri foarte frumoase, insuflată, bineînțeles, de către antrenoarea lor, nu au lipsit preluările executate corect, pasele eficiente și șuturile apărate de către portărițe. Dar, cel mai important, fetele s-au comportat întocmai cum mă așteptam: ca o echipă. Au existat, desigur, și frustrări, nelipsite din viața unui sportiv, însă acestea au fost ținute sub control cu brio de către Nina, ale cărei schimbări în teren au permis permutarea tuturor jucătoarelor, în ciuda diferenței considerabile de vârstă și gabarit față de colegele din echipa adversă. Fotbalul înseamnă, mai presus de orice, bucuria de a intra pe teren și a lovi mingea.

De la antrenamentul tactic la cel fizic, de la mentalul individual la cel colectiv, fotbalul feminin rămâne încă o ecuație cu multe necunoscute, cel puțin în România. Pentru a diminua însă greutatea de pe umerii acestor fete, care reprezintă viitorul fotbalului feminin de senioare, dar și de pe umerii generațiilor prezente sau anterioare, complexitatea acestei ramuri a sportului rege trebuie pusă pe același prag cu cel al fotbalului masculin. Altfel, riscăm ca sportive valoroase să renunțe la cariera lor, doar pentru că cei din jur consideră fotbalul doar un vis incompatibil cu genul feminin.

„Cei din jur, chiar și rudele, mi-au spus să renunț. Dar eu le-am arătat că lupt pentru ceea ce îmi place să fac și că devin din ce în ce mai bună, cu ajutorul doamnei”. Haideți, fetelor!