RomâniaU20 – ItaliaU20 – apără David-Örs Mag și…cam atât

Am fost la Italia U20 vs. România U20 să vă spun cum a fost, partidă desfășurată pe 14.12.2021, în patinoarul din Brașov.

Când vine vorba despre hochei, comparația italo-română se termină la cea de temperament și atât. Două echipe arțăgoase, dar cu un mare plus fizic pentru peninsulari.

Oricât de “răi” s-au vrut secuii din echipa națională a României  – mulți dintre ei făcând liniile 3 și 4 la echipe din Ungaria (după cum mi-a spus un părinte al cărui copil face hochei în vecini, “un harghitean ar trebui să fie de două ori mai bun decât un localnic pentru a prinde primele două linii!”) – italienii i-au dominat fizic pe ai noștri fără probleme.

Au făcut față fizic doar fundașii Peter Kovacs (190 de cm, jucător în prima ligă germană de tineret) și Daniel Gheorghiu (188 de cm, din prima ligă suedeză U20). În rest, vorba unui chibiț “parcă ar fi echipă U14, nu U20!”

După ce italienii ne-au dominat lejer și când jucau în inferioritate, am ajuns să mă întreb dacă nu cumva s-a greșit selecția. Jucători nepregătiți fizic care cădeau la fiecare contact și jucători care greșeau pase de 2-3 metri. Asta să fie următoarea generație a hocheiului românesc? Dacă acestea sunt “vârfurile” în ceea cea privesc jucătorii români de 17-19 ani, atunci să ne rugăm să se continue campaniile de naturalizare din hocheiul românesc.

Poate e prea dur ce spun, dar așa a arătat situația pe gheață. Nu am văzut nici măcar un duel fizic câștigat de ai noștri. Nu am văzut nicio succesiune de 5-6 pase clare, nu am văzut nicio ocazie “lucrată”, nicio sclipire de talent din partea alor noștri. Doar jucători “pe jos” la fiecare contact, ridicând mâinile spre arbitri.

“Nu, puștiule, nu a fost fault, doar nu ai stat tu pe picioare!” îmi venea să urlu din tribună. De cealaltă parte, Italia a arătat cu adevărat a echipă de hochei. Jucători masivi, tehnici, succesiune de pase “de hocheiști adevărați”.

În tribună, printre cei câteva sute de brașoveni care au plătit 10 lei pentru a asista la această umilință, singura speranță după prima repriză era “poate o lasă și italienii mai moale după repriza asta!”. Au lăsat-o! După ce au marcat 4 goluri în prima repriză (puteau marca 10 fără probleme dacă portarul David-Örs Mag nu făcea adevărate minuni).

97 de șuturi din 106 a reușit să apere portarul originar din Brașov care acum evoluează în Austria, un portar de urmărit pe viitor. Chiar dacă nu e foarte “mic” (183 de cm), mi s-a părut un portar foarte tehnic, așezat și “liniar”, chiar dacă defensiva nu l-a ajutat foarte mult.

De fapt, atât am reușit să remarc din echipa României: portarul David-Örs Mag (din Brașov, dar care evoluează în Austria) și fundașii Peter Kovacs (din Miercurea-Ciuc, dar care evoluează în Germania) și Daniel Gheorghiu (din București, dar care evoluează în Suedia).

Au mai fost și câțiva jucători harghiteni care evoluează în Ungaria și care au evoluat pentru naționala țării vecine la câteva amicale și care totuși au revenit să joace pentru România. Însă, judecând drept, nu înțeleg pentru ce au revenit. Da, la echipa națională a Ungariei nu au loc, pot înțelege asta. Dar dacă vii, încearcă să stai pe picioare când e un italian la mai puțin de un metru față de tine. Dacă nu, înseamnă că nu ai ingredientele necesare pentru a continua să fii hocheist, măcar nu unul de luat în seamă.

Bine, ar fi inutil să discutăm iar, în termini comparativi, despre cum stă Italia la capitolul infrastructură sportivă față de România, aceștia având 38 de patinoare acoperite și 15 în exterior. Doar pentru o imagine rapidă de ansamblu, România dispune de următoarele arene acoperite: Telekom Arena (București, 250 locuri), Patinoar Galați (3500 locuri), Patinoarul Olimpic Brașov (1600 locuri), Patinoar Târgu Secuiesc (520 locuri), Patinoar Vakar Lajos, Miercurea Ciuc (2100 locuri), Patinoar Cârța (500 locuri), Patinoar Gheorgheni (1200 locuri).

Mai mult decât atât, Italia U20 a retrogradat în urmă cu doi ani din a treia grupă mondială a hocheiului U20, fiind obișnuită cu adversari mult mai redutabili, precum Ungaria, Franța, Ucraina, Polonia sau Estonia.

De altfel, se va și întoarce în al treilea eșalon, indiferent de rezultatul din partida programată astăzi, în compania Marii Britanii, făcând schimb cu echipa Poloniei, cea care în grupa încheiată zilele trecute a reușit să obțină doar un punct.

Interesant este faptul că la seniori, Italia se află în primul eșalon mondial, iar la juniori a evoluat anul acesta în al patrulea (obținând promovarea), iar în cazul României, seniorii vor lupta pentru menținerea în al doilea eșalon, în timp ce juniorii au nevoie de măcar un egal în partida cu Spania pentru a nu retrograda în a cincea grupă.

Foto: Maxim’s Sports

Advertisement

Ideale Bari Calcio – împotriva fotbalului modern

RO:

La Gioale: Cum s-a născut acest club (cum l-ați organizat, care a fost evenimentul care a dus la crearea acestuia)?

Ideale Bari: Acest club a fost fondat pe 28 mai 2012 după scandalul pariurilor sportive din Bari. Jucătorul Andrea Masiello (care acum joacă la Atalanta, după 5 ani de suspendare) a vândut derby-ul împotriva lui Lecce și a marcat un autogol în partidă.

Al doilea motiv a fost reprezentat de rebeliunea împotriva fotbalului modern: astăzi, jocul nu mai este ceea ce era odată, din cauza represiunilor și a cenzurii care nu ne permit să ne susținem echipa.

Așadar, am decis să începem din nou din cea mai joasă ligă și să fondăm un club constituit doar din ultrași; în acest fel, putem împărtăși aceleași idealuri ale fotbalului popular, fără a ne lovi de alte probleme.

Societatea este constituită din 30 de membri, care suportă costurile echipei printr-o donație lunară; în acest moment, există și alte persoane (nu ultrași) care susțin proiectul datorită aprecierii atitudinilor de libertate și rebeliune împotriva regulilor pe care le propunem.

 

LG: Care sunt cele mai importante principii ale echipei Ideale Bari Calcio și cum este clubul perceput de către comunitatea locală?

IB: Clubul a fost fondat pe principiul auto-finanțătii, iar idealurile pe care le împărtășim cu toții sunt:

  • agregarea comunității pentru a susține echipa;
  • regăsirea vechilor valori în fotbal;
  • încercarea de a fi liber într-o lume modernă a fotbalului, încărcată de pariuri și constrângeri;

Clubul are parte de o considerație destul de ridicată din partea comunității. În Bari, societatea și ultrașii acesteia sunt tratați cu mult respect: mulți suporteri ai echipei mari din oraș, AS Bari, participă de asemea și la meciurile echipei noastre.

 

LG: Cât de importante sunt performanțele sportive pentru Ideale Bari?

IB: Performanțele sportive nu sunt nici importante, nici necesare pentru club; totuși, sunt relevante pentru proiect în sine. Trebuie să câștigăm meciuri pentru a demonstra că imaginea diferită a fotbalului, pe care o susținem, este realistă; dacă am pierde fiecare meci, nu am avea același efect asupra comunității. Ne dorim ca jucătorii de fotbal să respecte și să onoreze tricoul echipei (datorită însemnătății pe care acesta o are în oraș) și să transpire în fiecare meci.

 

LG: Unde vedeți clubul în cinci ani?

IB: Nu știm unde vom fi în cinci ani, pentru ca în liga în care ne aflăm avem nevoie de mai multe fonduri și este greu să supraviețuiești fără ele. Dar noi nu vom renunța și vom continua pe linia pe care am pornit pentru că nu ne simțim liberi în lumea fotbalului modern. De asemenea, o să facem tot ce ne stă în putință pentru a demonstra că alegerea noastră diferită nu este soluția reală, dar este o modalitate de a arăta faptul că sprijinul TREBUIE SĂ EXISTE în societate.

 

EN:

LG: How did this football club get born (how did you organize it, which was the event that triggered the foundation of the club)?

IB: This club was founded on the 28th of May 2012 after the scandal of the football bets in Bari. The football player Andrea Masiello (who is now playing in Atalanta, after 5 years of disqualification) sold the derby against Lecce and scored one own goal in the match.

The second reason was the rebellion against the modern football: today this game is not what it used to be, because of the repression and prohibitions which don’t let us support the team.

So, we decided to start again from the last league, founding a team consisting only from ultras; in this way, we can share the same ideals of popular football without any problems.

The society consists in 30 members who make a monthly donation for the team costs; in this moment, other people (not ultras) support this project because they appreciate the freedom and rebellion against modern laws.

 

LG: Which are the most important principles of Ideale Bari Calcio and how is the club perceived by the local community?

IB: The club is founded on the self-financing principle and the ideals which we all share are:

  • aggregation between people in order to support the team;
  • finding the old values of the football again;
  • trying to be free in a modern football loaded by bets and prohibitions.

The club has a fairly high consideration in the community. In Bari, there a great respect is shown to the society and its ultras: many supporters of the biggest team in the city, AS Bari, also come to our team’s matches.

 

LG: Do the sportive performances have an importance for Ideale Bari?

IB: The sportive performances are not important and necessary for the club; however, they are very relevant for the project itself. We need to win games in order to demonstrate that the other image of football is realistic; if we lost every match, we would not have the same effect in the community. We ask the football players to honour and respect our shirt (due to its meaning to the community) and sweat every match.

 

LG: Where do you see the club in 5 years?

IB: We don’t know where we will be in 5 years because in this league we need more money and it’s hard to survive without it. However, we will not give up and continue to try this way, because we don’t feel free in the modern football. Also, we will do all we can to demonstrate that our different choice is not the real solution but it’s a way to show that the support MUST EXIST in this society.

 

Photo: Ideale Bari Calcio Facebook