Ideale Bari Calcio – împotriva fotbalului modern

RO:

La Gioale: Cum s-a născut acest club (cum l-ați organizat, care a fost evenimentul care a dus la crearea acestuia)?

Ideale Bari: Acest club a fost fondat pe 28 mai 2012 după scandalul pariurilor sportive din Bari. Jucătorul Andrea Masiello (care acum joacă la Atalanta, după 5 ani de suspendare) a vândut derby-ul împotriva lui Lecce și a marcat un autogol în partidă.

Al doilea motiv a fost reprezentat de rebeliunea împotriva fotbalului modern: astăzi, jocul nu mai este ceea ce era odată, din cauza represiunilor și a cenzurii care nu ne permit să ne susținem echipa.

Așadar, am decis să începem din nou din cea mai joasă ligă și să fondăm un club constituit doar din ultrași; în acest fel, putem împărtăși aceleași idealuri ale fotbalului popular, fără a ne lovi de alte probleme.

Societatea este constituită din 30 de membri, care suportă costurile echipei printr-o donație lunară; în acest moment, există și alte persoane (nu ultrași) care susțin proiectul datorită aprecierii atitudinilor de libertate și rebeliune împotriva regulilor pe care le propunem.

 

LG: Care sunt cele mai importante principii ale echipei Ideale Bari Calcio și cum este clubul perceput de către comunitatea locală?

IB: Clubul a fost fondat pe principiul auto-finanțătii, iar idealurile pe care le împărtășim cu toții sunt:

  • agregarea comunității pentru a susține echipa;
  • regăsirea vechilor valori în fotbal;
  • încercarea de a fi liber într-o lume modernă a fotbalului, încărcată de pariuri și constrângeri;

Clubul are parte de o considerație destul de ridicată din partea comunității. În Bari, societatea și ultrașii acesteia sunt tratați cu mult respect: mulți suporteri ai echipei mari din oraș, AS Bari, participă de asemea și la meciurile echipei noastre.

 

LG: Cât de importante sunt performanțele sportive pentru Ideale Bari?

IB: Performanțele sportive nu sunt nici importante, nici necesare pentru club; totuși, sunt relevante pentru proiect în sine. Trebuie să câștigăm meciuri pentru a demonstra că imaginea diferită a fotbalului, pe care o susținem, este realistă; dacă am pierde fiecare meci, nu am avea același efect asupra comunității. Ne dorim ca jucătorii de fotbal să respecte și să onoreze tricoul echipei (datorită însemnătății pe care acesta o are în oraș) și să transpire în fiecare meci.

 

LG: Unde vedeți clubul în cinci ani?

IB: Nu știm unde vom fi în cinci ani, pentru ca în liga în care ne aflăm avem nevoie de mai multe fonduri și este greu să supraviețuiești fără ele. Dar noi nu vom renunța și vom continua pe linia pe care am pornit pentru că nu ne simțim liberi în lumea fotbalului modern. De asemenea, o să facem tot ce ne stă în putință pentru a demonstra că alegerea noastră diferită nu este soluția reală, dar este o modalitate de a arăta faptul că sprijinul TREBUIE SĂ EXISTE în societate.

 

EN:

LG: How did this football club get born (how did you organize it, which was the event that triggered the foundation of the club)?

IB: This club was founded on the 28th of May 2012 after the scandal of the football bets in Bari. The football player Andrea Masiello (who is now playing in Atalanta, after 5 years of disqualification) sold the derby against Lecce and scored one own goal in the match.

The second reason was the rebellion against the modern football: today this game is not what it used to be, because of the repression and prohibitions which don’t let us support the team.

So, we decided to start again from the last league, founding a team consisting only from ultras; in this way, we can share the same ideals of popular football without any problems.

The society consists in 30 members who make a monthly donation for the team costs; in this moment, other people (not ultras) support this project because they appreciate the freedom and rebellion against modern laws.

 

LG: Which are the most important principles of Ideale Bari Calcio and how is the club perceived by the local community?

IB: The club is founded on the self-financing principle and the ideals which we all share are:

  • aggregation between people in order to support the team;
  • finding the old values of the football again;
  • trying to be free in a modern football loaded by bets and prohibitions.

The club has a fairly high consideration in the community. In Bari, there a great respect is shown to the society and its ultras: many supporters of the biggest team in the city, AS Bari, also come to our team’s matches.

 

LG: Do the sportive performances have an importance for Ideale Bari?

IB: The sportive performances are not important and necessary for the club; however, they are very relevant for the project itself. We need to win games in order to demonstrate that the other image of football is realistic; if we lost every match, we would not have the same effect in the community. We ask the football players to honour and respect our shirt (due to its meaning to the community) and sweat every match.

 

LG: Where do you see the club in 5 years?

IB: We don’t know where we will be in 5 years because in this league we need more money and it’s hard to survive without it. However, we will not give up and continue to try this way, because we don’t feel free in the modern football. Also, we will do all we can to demonstrate that our different choice is not the real solution but it’s a way to show that the support MUST EXIST in this society.

 

Photo: Ideale Bari Calcio Facebook

Advertisement

Brigada Vulturii București – datoria de a apăra FC Argeș

La Gioale: Povestește-mi puțin despre cum a apărut acest grup de suporteri de la FC Argeș (scurt istoric, cum v-ați organizat, ce piedici ați întâmpinat).

Un vultur: Brigada Vulturii București a apărut în 2015 datorită faptului că la meciurile Argeșului în Liga a 4-a ne strângeam, mai mereu, un număr mare de oameni care veneam din București și împrejurimi. În urma discuțiilor pe care le-am tot avut în deplasări în sezonul 2014/2015, ne-am dat seama că avem mentalități și dorințe similare, astfel că am decis să punem bazele acestui grup.

LG: Cum percepi tu nivelul de implicare a suporterilor piteșteni în proiectul FC Argeș (comparație între sezoanele trecute și sezonul în curs)?

V: Noi, suporterii, încercăm să aducem, prin cunoștințele pe care le avem în diferite domenii, cât mai multe plusuri clubului. Chiar dacă în acest moment nu mai suntem noi factorii decidenți, ori de câte ori am avut idei referitoare la bunăstarea clubului, cei din conducere le-au ascultat și le-au dat curs în funcție de ce resurse au avut la dispoziție. Pe viitor, sperăm să implementăm din ce în ce mai multe dintre ideile propuse de noi.

LG: Numeroase echipe deplâng slaba implicare a oamenilor din oraș în proiecte fotbalistice locale. Cum crezi că se explică acest fapt și în ce mod vă propuneți să atrageți suporterii de rând/cetățenii să vină alături de echipă?

V: Anul acesta se împlinesc 10 ani de când echipa a activat ultima oară pe prima scenă a fotbalului românesc. Cum bine știți, Argeșul e în primele echipe din România ca performanțe și prezențe în Liga 1, astfel că suporterul argeșean e învățat cu performanța. În acest moment, echipa atrage asistențe numeroase la meciurile cu adversarii de tradiție, lucru ce reflectă cele de mai sus. Sperăm ca prin revenirea echipei în Liga 1 și printr-o strategie de marketing adecvată să reușim să reatragem oamenii către fotbal. Totodată, noi, suporterii, încercăm să atragem tinerii în Peluză, prin ceea ce facem meci de meci.

LG: Consideri că este utilă branduirea clubului drept continuator al echipei de tradiție FC Argeș sau este necesar un rebranding fundamentat pe noul proiect?

V: Clar! Acest proiect a pornit în 2012 ca fiind echipa ce avea să continue tradiția clubului FC Argeș, care în acel moment era într-o comă indusă de Penescu. În primul sezon al echipei, în Liga a 4-a, suporterii veneau alături, la fiecare meci. Din păcate primarul de atunci nu a mai dat importanță proiectului și a lăsat echipa în Liga a 3-a timp îndelungat. În 2017 ceea ce ni s-a promis în 2012 s-a concretizat, astfel că am venit lângă echipă.

LG: Consideri utilă implicarea autorităților locale (financiar la nivelul infrastructurii și al echipei de seniori)?

V: Da. În acest moment, în România, s-a dovedit că aceasta este singura modalitate viabilă. Sunt de părere că echipa unui oraș trebuie susținută printr-un parteneriat public-privat, în care toată comunitatea să vină cu un aport. Doar așa vom avea cluburi sustenabile în timp.

LG: Este promovarea un obiectiv obligatoriu pentru viitorul apropiat?

V: Da. Dacă nu se va petrece la finalul acestui sezon, promovarea trebuie să devină un obiectiv ce trebuie neapărat bifat la finele sezonului 2019/2020.

LG: Unde vezi FC Argeș peste 5 ani?

V: Cu puțin noroc, în primele tururi ale vreunei competiții europene.

 

Photo: Brigada Vulturii București