Posts by lagioale

La Gioale este un proiect independent de jurnalism sportiv care adună povești, cronici sportive, materiale antropologice și articole de opinie.

2022 Ice Hockey World Championship in a nutshell

EN: As you probably know, La Gioale was the only Romanian sports media that got accreditation for the 2022 Ice Hockey World Championship and we stayed 2 weeks in Finland, creating 15 chronicles. This was possible with the help of our followers’ donations, our collaboration with Albini Prassa and with personal funds. Here you can read, both in English and Romanian, our last chronicle.

RO: După cum probabil știți, La Gioale a fost singura publicație românească de sport care a obținut o acreditare pentru Campionatul Mondial de Hochei pe Gheață din 2022. Am stat 2 săptămâni în Finlanda, producând 15 cronici, acest lucru find posibil cu ajutorul donațiilor primite din partea urmăritorilor, colaborării cu Albini Prassa și prin fonduri personale. Aici puteți citi, în engleză și română, ultima cronică.

30th of May 2022:

As we announced yesterday, our stay in Finland for the Ice Hockey World Championship, 2022, organised by the International Ice Hockey Federation (IIHF), ends today.

And what a crazy ending we witnessed!!!

Yesterday was a magical day for 🇫🇮 Finland, for Leijonat, but also for the whole European hockey, 🇨🇿 the Czech Republic, Česká hokejová, achieving its best ranking in the last ten years.

The Czech Republic has participated 29 times in the World Ice Hockey Championship, every time being in the first world echelon, where it won 🥇 gold six times (1996, 1999, 2000, 2001, 2005, 2010), 🥈 silver once (2006), and 🥉 bronze also six times (1993, 1997, 1998, 2011, 2012, 2022). The last three duels to win the bronze medals did not have happy endings for the lions: in 2014 they lost against 🇸🇪 Sweden, in Minsk 🇧🇾: score 0-3; in 2015, they were defeated by 🇺🇸 the USA, “at home”, in Prague 🇨🇿 score: 0-3 (the moment coincided with the retirement of Jaromir Jagr); and in 2019, in Bratislava 🇸🇮, they lost to 🇷🇺 Russia score: 2-3 (after penalty shots).

✌️ Fun fact: almost 1% of the Czech population is registered in an organised form of ice hockey (85000 men and 4200 women practice this sport).

The Czech Republic started the sporting event from the worst position since its establishment – the 7th place in the world (surpassed by 🇨🇭Switzerland), regaining its sixth place after yesterday’s game. Part of the “Big Six” – the six most successful national ice hockey teams – along with Canada, Finland, Russia, Sweden and the United States, the Czech Republic succeeded, led by captain Roman Červenka (36, Rapperswil-Jona Lakers), an extremely beautiful figure in the third-place match, also helped by the presence of David Pastrňák (26 years old Boston Bruins), who was able to participate only in seven matches of the national team (due to simultaneous participation in the NHL, until the elimination from the playoff of his club team – Boston Bruins).

The final score of the match was CZE-USA 8-4, after a difficult start for the European team. The USA took the lead in the first half with the chances, but also with the finishes, managing to score in all possible situations: Karson Kuhlman (26, Seattle Kraken) opened the score in minute 09:33, Adam Gaudette (25, Ottawa Senators ) defeated the Czech goalkeeper Karel Vejmelka (26 years old, Arizona Coyotes) in minute 12:14, and the end of the game brought the most painful goal for the Czech Republic, also Karson Kuhlman managing to push the puck into the opponent’s goal in numerical inferiority. Although the difference was reduced in minute 15:19 by the Czech Jiri Cernoch (25 years old, Karlovy Vary), the first half ended with an advantage that seemed reassuring at the time for the USA.

The second half started for the Czechs in a new formula, the goalkeeper Vejmelka, 🥅 being substituted by Marek Langhamer (27 years old, Ilves Tampere), who had only played in two group matches, this tournament being his first appearance in the national team jersey. He managed to defend the goal in a half that brought an equal number of opportunities for both teams. Jiří Smejkal (25, Lahti Pelicans) reduced the score difference to a single goal in minute 32:00.

✌️ Fun fact: Jiří Smejkal participated in the European Youth Olympic Winter Festival (
aka EYOWF) organised in Brașov, in 2013, together with the U17 national team of the Czech Republic. Pius Suter (🇨🇭), Denis Malgin (🇨🇭), Timo Meier (🇨🇭), and Karel Vejmelka (🇨🇿) also played in the tournament, all having very good evolutions this year, at the Ice Hockey World Championship.

The last period of the match for the bronze medals was a demonstration of strength, technique, and passion from the Czech hockey players, who managed to score from all possible positions and angles. The goals came as follows: minute 40:51 David Pastrňák, minute 42:29 Roman Červenka, minute 43:37 David Pastrňák, minute 54:42 (numerical inferiority) David Kampf (27 years old, Toronto Maple Leafs), minute 58:08 (empty goal) David Kampf, minute 59:23 (numerical superiority) David Pastrňák. The USA managed to score once more when it was already too late. Although Thomas Bordeleau (20 years old, San Jose Sharks) managed to score in minute 58:41, neither he nor his team were happy, as there was no chance for a medal for the North American team.

An extremely important contribution to this tournament had David Krejčí (36 years old, HC Olomouc), a former teammate of David Pastrňák at the Boston Bruins until last season, who managed to score three times in 10 matches and assist his teammates nine times.

🇫🇮 was facing a game that looked like last year’s final, when 🇨🇦 won in overtime, through the goal of Nick Paul (27 years old, Tampa Bay Lighting).

The first half was one of getting to know the opponent, calm, with few opportunities for both teams, without penalties, and without any further notable events.

Last night, the North Americans started better, they opened the score in numerical superiority through the young Dylan Cozens (21 years old, Buffalo Sabers) in minute 24:00, and the advantage was kept until the last period.

Suomi scored only in the fifth minute of the last period when they were in double superiority, and Cole Sillinger (19 years old, Columbus Blue Jackets) has reasons to be upset, his elimination for “high sticking” is a bit easily granted (from the replays it even seemed unfair).

While he was on the bench, his opponents scored another goal (although this time in 5 vs. 4), the scorer for both being Mikael Granlund (30, Nashville Predators).

✌️ Fun fact: 🇫🇮 Mikael Granlund managed to overcome both Canadian goalkeepers within two minutes, scoring in minute 44:13 in the goal defended by Chris Driedger (28 years old, Seattle Kraken) and in minute 45:57 in the goal defended this time by Matt Tomkins (27 years old, Frölunda HC).

Although the Nordics made it 3-1 in minute 54:04, through the success of Joel Armia (28 years old, Montreal Canadiens) and everything seemed to be resolved, the Canadians scored twice at the end of the match, in 48 seconds, through Zach Whitecloud (25, Vegas Golden Knights) in minute 58:48 and Maxime Comtois (23, Anaheim Ducks) in minute 59:36, and pushed the game into overtime.

The decisive goal also came after a superiority awarded to Finland, 🇨🇦 Thomas Chabot (25, Ottawa Senators) being penalised for a small but existing hooking, and the refereeing team was again uncompromising, like all evening, and Sakari Manninen (30, Ufa) won the gold medals for the Finns.

The post-match discussions about the refereeing were multiple, as we are used to after every decisive game, but the refereeing style was uniform, allowing few rules violations, perhaps surprising, for a World Championship final.

✌️ Fun fact: 🇨🇦 Canada, although it finished in the last place able to qualify in the quarterfinals in its group, had an extremely cohesive and strong team, with no less than 10 players in the top 30 scorers of the tournament, while 🇫🇮 Finland had only four.

🇫🇮 Suomi wins well-deserved, it was the best team on the ice and had a small advantage over the Canadians. The Nordics manage a historical double: 🥇 gold at the Olympics, 🥇 gold at the World Cup and many will write about this generation for a long time!!!

🇨🇿 Roman Červenka was declared the most valuable striker of the tournament 🏒, with 17 points obtained in 10 matches, of which five goals and 12 assists.

🇫🇮 Jussi Olkinuora was declared the most valuable goalkeeper 🥅, but also the most valuable player (MVP) of the tournament, evolving in all the matches played by his team and obtaining an incredible percentage of 94.83%.

🇫🇮 Mikko Lehtonen was declared the most valuable defender of the tournament, and is also an important pawn in attack – in the 10 matches played he scored 12 points, out of which two goals and 10 assists.

Thank you so much for your support! Thanks again to the followers who helped us with donations and to our partners Albini Prassa and Tissot.

Please help us to popularise this sport in Romania, through interactions with our posts. We remind you that we make free content for everyone out of a desire to do a different kind of sports journalism, but this is only possible with your support (likes, comments, shares).

30 mai 2022:

Așa cum vă anunțam încă de ieri, șederea noastră în Finlanda, cu ocazia Campionatului Mondial de Hochei pe Gheață, ediția 2022, organizat de International Ice Hockey Federation (IIHF), ia astăzi sfârșit.

Și la ce final nebun am luat parte!!!

Ieri a fost o zi magică pentru 🇫🇮 Finlanda, pentru Leijonat, dar și pentru întreg hocheiul european, echipa 🇨🇿 Republicii Cehe, Česká hokejová reprezentace, reușind cea mai bună clasare a sa din ultimii 10 ani.

Cehia a participat de 29 de ori la Campionatul Mondial de Hochei pe Gheață, toate participările fiind în primul eșalon mondial, unde a obținut 🥇 aurul de șase ori (1996, 1999, 2000, 2001, 2005, 2010), 🥈 argintul o singură dată (2006), iar 🥉 bronzul tot de șase ori (1993, 1997, 1998, 2011, 2012, 2022). Ultimele trei dueluri pentru a cuceri medaliile de bronz nu au avut finaluri fericite pentru lei: în 2014 au pierdut împotriva 🇸🇪 Suediei, la Minsk 🇧🇾, scor 0-3; în 2015, au fost învinși de 🇺🇸 SUA, “acasă”, în Praga 🇨🇿, scor 0-3 (momentul a coincis cu retragerea lui Jaromir Jagr); iar în 2019, la Bratislava 🇸🇮, au cedat în fața 🇷🇺 Rusiei, scor 2-3 (după penalty-uri).

✌️ Fun fact: aproape 1% din populația Cehiei este înscrisă într-o formă organizată de hochei pe gheață (85000 de bărbați și 4200 de femei practică acest sport).

Cehia a început evenimentul sportiv de pe cea mai proastă poziție de la înființare – locul 7 mondial (devansată fiind de 🇨🇭Elveția), recăpătându-și după ziua de ieri locul șase. Parte a “Big Six” – cele șase cele mai de succes echipe naționale de hochei pe gheață – alături de Canada, Finlanda, Rusia, Suedia și SUA, Cehia a reușit, condusă de căpitanul Roman Červenka (36 de ani, Rapperswil-Jona Lakers), o figură extrem de frumoasă în finala mică, ajutată și de prezența lui David Pastrňák (26 de ani Boston Bruins), care a putut participa la doar șapte meciuri ale naționalei (din cauza participării simultane în NHL, până la eliminarea din play-off a echipei sale de club – Boston Bruins).

Scorul final al partidei a fost CZE-USA 8-4, după un început greoi al echipei europene. SUA s-a ocupat în prima repriză cu ocaziile, dar și cu finalizările, reușind să înscrie în toate situațiile posibile: Karson Kuhlman (26 de ani, Seattle Kraken) a deschis scorul în minutul 09:33, Adam Gaudette (25 de ani, Ottawa Senators) l-a învins pe portarul ceh Karel Vejmelka (26 de ani, Arizona Coyotes) în minutul 12:14, iar finalul partidei a adus cel mai dureros gol pentru Cehia, tot Karson Kuhlman reușind să împingă pucul în poarta adversă în inferioritate numerică. Deși diferența a fost micșorată în minutul 15:19 de cehul Jiri Cernoch (25 de ani, Karlovy Vary), prima repriză s-a finalizat cu un avantaj care părea liniștitor la momentul respectiv pentru SUA.

A doua repriză a început pentru cehi într-o nouă formulă, pe gheață intrând în locul portarului Vejmelka, 🥅 Marek Langhamer (27 de ani, Ilves Tampere), care mai evoluase doar în două meciuri în grupe, acest turneu fiind și prima lui apariție în tricoul naționalei. Acesta a reușit să apere poarta într-o repriză care a adus un număr egal de ocazii pentru ambele echipe. Diferența de scor a fost micșorată la un singur gol în minutul 32:12 de către Jiří Smejkal (25 de ani, Lahti Pelicans).

✌️ Fun fact: Jiří Smejkal a participat la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE aka EYOWF) organizat în Brașov, în 2013, alături de naționala U17 a Cehiei. La turneu au mai evoluat Pius Suter (🇨🇭), Denis Malgin (🇨🇭), Timo Meier (🇨🇭) și Karel Vejmelka (🇨🇿), toți având evoluții foarte bune anul acesta, la Campionatul Mondial de Hochei pe Gheață.

Ultima repriză a meciului pentru medaliile de bronz a fost o demonstrație de forță, tehnică și pasiune din partea hocheiștilor cehi, care au reușit să înscrie din toate pozițiile posibile. Golurile au fost următoarele: minutul 40:51 David Pastrňák, minutul 42:29 Roman Červenka, minutul 43:37 David Pastrňák, minutul 54:42 (inferioritate numerică) David Kampf (27 de ani, Toronto Maple Leafs), minutul 58:08 (poarta goală) David Kampf, minutul 59:23 (superioritate numerică) David Pastrňák. SUA a reușit să mai înscrie o singură dată, când deja era mult prea târziu. Deși Thomas Bordeleau (20 de ani, San Jose Sharks) a reușit să marcheze în minutul 58:41, nici el, nici echipa sa nu s-au mai bucurat, nemaiexistând nicio șansă la medalie pentru selecționata nord-americană.

O contribuție extrem de importantă la acest turneu a avut-o și David Krejčí (36 de ani, HC Olomouc), fost coechipier al lui David Pastrňák la Boston Bruins până sezonul trecut, care a reușit în 10 meciuri jucate să înscrie de trei ori și să paseze decisiv de nouă ori.

🇫🇮 se afla în fața unui meci care repeta finala de anul trecut, când 🇨🇦 s-a impus în prelungiri, prin golul lui Nick Paul (27 de ani, Tampa Bay Lighting).

Prima repriză a fost una de cunoaștere, calmă, cu mici ocazii de partea ambelor echipe, fără eliminări și fără alte evenimente.

Aseară nord-americanii au început mai bine, au deschis scorul în superioritate numerică prin tânărul Dylan Cozens (21 de ani, Buffalo Sabres) în minutul 24:00 și avantajul s-a păstrat până în ultima repriză.

Suomi a punctat doar în al cincilea minut al ultimei reprize, când se afla în dublă superioritate, iar Cole Sillinger (19 ani, Columbus Blue Jackets) are motive să fie supărat, eliminarea sa pentru “crosă ridicată” fiind cam ușor acordată (din reluările oficiale părând chiar nedreaptă).

Cât a stat el pe banca de pedepse, echipa lui a mai încasat un gol (deși de data aceasta în 5 vs. 4), ambele reușite fiind marcate de Mikael Granlund (30 de ani, Nashville Predators).

✌️ Fun fact: 🇫🇮 Mikael Granlund a reușit la interval de două minute să îi învingă pe ambii portari ai 🇨🇦 Canadei, înscriind în minutul 44:13 în poarta apărată de Chris Driedger (28 de ani, Seattle Kraken) și în minutul 45:57 în poarta apărată de această dată de Matt Tomkins (27 de ani, Frölunda HC).

Deși nordicii au făcut 3-1 în minutul 54:04, prin reușita lui Joel Armia (28 de ani, Montreal Canadiens) și părea că totul este rezolvat, canadienii au marcat pe finalul meciului, în 48 de secunde, de două ori, prin Zach Whitecloud (25 de ani, Vegas Golden Knights), în minutul 58:48 și Maxime Comtois (23 de ani, Anaheim Ducks) în minutul 59:36 și au împins meciul în prelungiri.

Golul decisiv a venit tot în urma unei superiorități a 🇫🇮 Finlandei, 🇨🇦 Thomas Chabot (25 de ani, Ottawa Senators) a fost eliminat pentru o agățare mică, dar existentă, iar brigada de arbitrii a fost iar intransigentă, ca toată seara, și Sakari Manninen (30 de ani, Ufa) a adus medaliile de aur.

Discuțiile post-meci despre arbitraj au fost multiple, cum ne-au obișnuit orice microbiști, dar maniera de arbitraj a fost unitară, permițând puține, poate surprinzătoare pentru o finală de Campionat Mondial.

✌️ Fun fact: 🇨🇦 Canada, deși a terminat grupa pe ultimul loc calificabil în sferturile de finală, a avut o echipă extrem de închegată și de puternică, cu nu mai puțin de 10 jucători în top 30 marcatori ai turneului, iar 🇫🇮 Finlanda doar patru.

🇫🇮 Suomi câștigă meritat, a fost echipa mai bună pe gheață și a avut un mic plus față de canadieni. Nordicii reușesc o dublă istorică: 🥇 aur la Olimpiadă, 🥇 aur la Mondial și se va scrie mult despre această generație!!!

🇨🇿 Roman Červenka a fost declarat cel mai valoros atacant al turneului 🏒, cu 17 puncte obținute în 10 meciuri, dintre care cinci goluri și 12 assisturi.

🇫🇮 Jussi Olkinuora a fost declarat cel mai valoros portar 🥅, dar și cel mai valoros jucător (MVP) al turneului, evoluând în toate meciurile jucate de echipa sa și obținând un procentaj incredibil, de 94,83%.

🇫🇮 Mikko Lehtonen a fost declarat fundașul ⛸ cel mai valoros al turneului, fiind de asemenea un pion important și în atac – în cele 10 meciuri jucate a obținut 12 puncte, din două goluri și 10 assisturi.

Mulțumim mult pentru susținere! Mulțumim încă o dată urmăritorilor care ne-au ajutat cu donații și partenerilor noștri de la Albini Prassa și Tissot.

Vă rugăm să ne ajutați să popularizăm acest sport în România, prin interacțiuni cu postările noastre. Reamintim faptul că noi facem conținut gratuit pentru toată lumea din dorința de a face un alt fel de jurnalism sportiv, dar acest lucru este realizabil doar cu sprijinul vostru (likes, comments, shares).


RomâniaU20 – ItaliaU20 – apără David-Örs Mag și…cam atât

Am fost la Italia U20 vs. România U20 să vă spun cum a fost, partidă desfășurată pe 14.12.2021, în patinoarul din Brașov.

Când vine vorba despre hochei, comparația italo-română se termină la cea de temperament și atât. Două echipe arțăgoase, dar cu un mare plus fizic pentru peninsulari.

Oricât de “răi” s-au vrut secuii din echipa națională a României  – mulți dintre ei făcând liniile 3 și 4 la echipe din Ungaria (după cum mi-a spus un părinte al cărui copil face hochei în vecini, “un harghitean ar trebui să fie de două ori mai bun decât un localnic pentru a prinde primele două linii!”) – italienii i-au dominat fizic pe ai noștri fără probleme.

Au făcut față fizic doar fundașii Peter Kovacs (190 de cm, jucător în prima ligă germană de tineret) și Daniel Gheorghiu (188 de cm, din prima ligă suedeză U20). În rest, vorba unui chibiț “parcă ar fi echipă U14, nu U20!”

După ce italienii ne-au dominat lejer și când jucau în inferioritate, am ajuns să mă întreb dacă nu cumva s-a greșit selecția. Jucători nepregătiți fizic care cădeau la fiecare contact și jucători care greșeau pase de 2-3 metri. Asta să fie următoarea generație a hocheiului românesc? Dacă acestea sunt “vârfurile” în ceea cea privesc jucătorii români de 17-19 ani, atunci să ne rugăm să se continue campaniile de naturalizare din hocheiul românesc.

Poate e prea dur ce spun, dar așa a arătat situația pe gheață. Nu am văzut nici măcar un duel fizic câștigat de ai noștri. Nu am văzut nicio succesiune de 5-6 pase clare, nu am văzut nicio ocazie “lucrată”, nicio sclipire de talent din partea alor noștri. Doar jucători “pe jos” la fiecare contact, ridicând mâinile spre arbitri.

“Nu, puștiule, nu a fost fault, doar nu ai stat tu pe picioare!” îmi venea să urlu din tribună. De cealaltă parte, Italia a arătat cu adevărat a echipă de hochei. Jucători masivi, tehnici, succesiune de pase “de hocheiști adevărați”.

În tribună, printre cei câteva sute de brașoveni care au plătit 10 lei pentru a asista la această umilință, singura speranță după prima repriză era “poate o lasă și italienii mai moale după repriza asta!”. Au lăsat-o! După ce au marcat 4 goluri în prima repriză (puteau marca 10 fără probleme dacă portarul David-Örs Mag nu făcea adevărate minuni).

97 de șuturi din 106 a reușit să apere portarul originar din Brașov care acum evoluează în Austria, un portar de urmărit pe viitor. Chiar dacă nu e foarte “mic” (183 de cm), mi s-a părut un portar foarte tehnic, așezat și “liniar”, chiar dacă defensiva nu l-a ajutat foarte mult.

De fapt, atât am reușit să remarc din echipa României: portarul David-Örs Mag (din Brașov, dar care evoluează în Austria) și fundașii Peter Kovacs (din Miercurea-Ciuc, dar care evoluează în Germania) și Daniel Gheorghiu (din București, dar care evoluează în Suedia).

Au mai fost și câțiva jucători harghiteni care evoluează în Ungaria și care au evoluat pentru naționala țării vecine la câteva amicale și care totuși au revenit să joace pentru România. Însă, judecând drept, nu înțeleg pentru ce au revenit. Da, la echipa națională a Ungariei nu au loc, pot înțelege asta. Dar dacă vii, încearcă să stai pe picioare când e un italian la mai puțin de un metru față de tine. Dacă nu, înseamnă că nu ai ingredientele necesare pentru a continua să fii hocheist, măcar nu unul de luat în seamă.

Bine, ar fi inutil să discutăm iar, în termini comparativi, despre cum stă Italia la capitolul infrastructură sportivă față de România, aceștia având 38 de patinoare acoperite și 15 în exterior. Doar pentru o imagine rapidă de ansamblu, România dispune de următoarele arene acoperite: Telekom Arena (București, 250 locuri), Patinoar Galați (3500 locuri), Patinoarul Olimpic Brașov (1600 locuri), Patinoar Târgu Secuiesc (520 locuri), Patinoar Vakar Lajos, Miercurea Ciuc (2100 locuri), Patinoar Cârța (500 locuri), Patinoar Gheorgheni (1200 locuri).

Mai mult decât atât, Italia U20 a retrogradat în urmă cu doi ani din a treia grupă mondială a hocheiului U20, fiind obișnuită cu adversari mult mai redutabili, precum Ungaria, Franța, Ucraina, Polonia sau Estonia.

De altfel, se va și întoarce în al treilea eșalon, indiferent de rezultatul din partida programată astăzi, în compania Marii Britanii, făcând schimb cu echipa Poloniei, cea care în grupa încheiată zilele trecute a reușit să obțină doar un punct.

Interesant este faptul că la seniori, Italia se află în primul eșalon mondial, iar la juniori a evoluat anul acesta în al patrulea (obținând promovarea), iar în cazul României, seniorii vor lupta pentru menținerea în al doilea eșalon, în timp ce juniorii au nevoie de măcar un egal în partida cu Spania pentru a nu retrograda în a cincea grupă.

Foto: Maxim’s Sports

“Zânele” cu mingea la picior

Fotbalul feminin se joacă încă, ferindu-se de interesele mai multor pioni, pe o bârnă instabilă, pe care se înghesuie să intre din ce în ce mai multe tinere care au un singur țel comun: să joace fotbal la cel mai înalt nivel. Din păcate, “marii” actori ai acestui sport în România fie desconsideră ramura feminină, fie îi acordă mult prea puțină atenție. Într-un mediu în care, de multe ori întâlnim încă atitudini sexiste și misogine exprimate în mass-media de către diverși “experți”, propagarea diferențelor între fotbalul feminin și cel masculin trebuie stopată cât mai rapid.

Fotbalul feminin nu reprezintă nicio încălcare a teritoriului masculin, căci niciun sport nu ar trebui considerat drept aparținând unui singur gen. Abilitățile unui jucător, atât în sportul masculin, cât și în cel feminin, pot fi dezvoltate prin intermediul antrenamentelor fizice și tactice, iar talentul nu este distribuit inegal între genuri. Pentru a te convinge de acest fapt, este suficient să urmărești antrenamentele și meciurile unei echipe de fete, căci statul în vârful canapelei cu bolul de semințe lângă cu siguranță nu o va face.

Într-un spațiu magic, undeva la granița dintre realitatea cartierului și magia sportului rege, în fiecare vineri, o mână de jucătoare de fotbal o îmbrățișează bucuroase pe “doamna” Nina Anca, antrenoarea grupei de fete a echipei ProSport București. Așa începe fiecare antrenament în balonul sau sub cerul liber din Drumul Taberei.

Deși unele jucătoare se laudă încă cu dinții de lapte pe care îi mai au, iar altele se lovesc de problemele adolescenței, momentul intrării în spațiul sacru al gazonului reprezintă transcenderea într-o altă lume, în care ele, cu diferențe vizibile de vârstă, înălțime, greutate, personalitate, abilități sportive, culoare a părului sau culoare a pielii, devin acea echipă de vis, în care comunicarea și respectul sunt puse în prim plan.

Nina îmi spune încă de la început faptul că pe lângă abilitățile sportive ale zânelor, așa cum le numește pe fete, pe care încearcă să le dezvolte la fiecare antrenament, ea vrea să le învețe să fie oameni corecți și construiți corespunzător din punct de vedere emoțional. Antrenoarea de fotbal devine în acest fel preparator fizic, prin antrenamentele pe care le dă ca “temă” jucătoarelor, psiholog, prin implicarea emoțională în dezvoltarea zânelor și ascultarea problemelor lor, pedagog, prin inocularea principalelor caracteristici pe care consideră că un om corect trebuie să le aibă și, nu în ultimul rând, un soi de prietenă, prin relația jovială pe care o are cu ele.

Feedback-ul este mereu important, atât din partea antrenoarei, care le atenționează pe fete de fiecare dată când nu reușesc să execute corespunzător un anumit exercițiu, exemplificându-le tactica și poziția corectă a corpului pe care trebuie să le adopte, cât și din partea jucătoarelor, care realizează mici scrisori, care relevă percepția lor asupra colectivului, a antrenamentelor și a meciurilor.

Antrenamentul mintal nu se oprește niciodată la ProSport. Fie că vorbim despre adevărate exerciții de cultură generală, introduse cu dibăcie și într-o notă amuzantă în pregătirea fizică, fie că vorbim despre teste de memorie și logică inserate prin jocuri scurte, “doamna” nu uită niciodată de acest aspect. “Cu cine a jucat naționala de fete când am mers să le susținem?”, este întrebarea cu care junioarele sunt întâmpinate în momentul în care ne cunoaștem și ne amintim că ne-am întâlnit pentru prima dată, indirect, la meciul respectiv. După câteva clipe de gândire și de dezbateri, se aud simultan mai multe voci de fete, oferind răspunsul corect.

Sâmbătă am asistat la meciul amical dintre ProSport București și Progresul Spartac, iar ceea ce am văzut pe terenul artificial din Drumul Taberei poate fi rezumat la un singur cuvânt: fotbal. Pe lângă determinarea cu care „zânele” au intrat pe teren, reușind să înscrie și câteva goluri foarte frumoase, insuflată, bineînțeles, de către antrenoarea lor, nu au lipsit preluările executate corect, pasele eficiente și șuturile apărate de către portărițe. Dar, cel mai important, fetele s-au comportat întocmai cum mă așteptam: ca o echipă. Au existat, desigur, și frustrări, nelipsite din viața unui sportiv, însă acestea au fost ținute sub control cu brio de către Nina, ale cărei schimbări în teren au permis permutarea tuturor jucătoarelor, în ciuda diferenței considerabile de vârstă și gabarit față de colegele din echipa adversă. Fotbalul înseamnă, mai presus de orice, bucuria de a intra pe teren și a lovi mingea.

De la antrenamentul tactic la cel fizic, de la mentalul individual la cel colectiv, fotbalul feminin rămâne încă o ecuație cu multe necunoscute, cel puțin în România. Pentru a diminua însă greutatea de pe umerii acestor fete, care reprezintă viitorul fotbalului feminin de senioare, dar și de pe umerii generațiilor prezente sau anterioare, complexitatea acestei ramuri a sportului rege trebuie pusă pe același prag cu cel al fotbalului masculin. Altfel, riscăm ca sportive valoroase să renunțe la cariera lor, doar pentru că cei din jur consideră fotbalul doar un vis incompatibil cu genul feminin.

„Cei din jur, chiar și rudele, mi-au spus să renunț. Dar eu le-am arătat că lupt pentru ceea ce îmi place să fac și că devin din ce în ce mai bună, cu ajutorul doamnei”. Haideți, fetelor!

Ora exactă în fotbal se dă la Cotroceni. Inventarul politic al micului fotbal

Federația Română de Fotbal a mutat toată etapa a XII-a din Liga a III-a care trebuia să se desfășoare pe 9 noiembrie cu o zi mai repede, vineri, 8 noiembrie.  Motivul este legat de desfășurarea primului tur al alegerilor prezidențiale în acel weekend.

Cumva micul fotbal semi-profesionist strica vibe-ul alegerilor, mai ales că acest eșalon fotbalistic este dominat de un mediu rural, iar zilele premergătoare alegerilor sunt decisive în comunitățile tradiționale pentru a le stabili viitorul politic la nivelul narațiunii oficiale.

Sau poate vorba unui prieten Jandarmeria are multă treabă cu turul I al alegerilor și nu au mai vrut să se încurce și cu fotbalul. Duminică mai muncim, dar nu tot weekendul, oameni suntem…

Să fi mers federația atât de departe în planul imaginație încât să se fi temut de o desfășurare de bannere electorale pe stadioanele Ligii a III-a? Oare în Liești, Pecica, Dăești sau Colonești cine câștigă pe stadion? Care prezidențiabil insuflețează tribunele pline de țărani de ispravă, uitați aproape în permanență de discursul și strategia politică de la centru.

Un inventar al echipelor care se luptă pentru a ieși din al treilea eșalon și să intre pe tărâmul echipelor de tradiție, liga a II-a:

  • În seria I, Aerostar Bacău pare de neoprit, având 30 de puncte din tot atâtea posibile, iar echipa companiei cu același nume din inima Moldovei pare că deja simte miros de liga a II-a, probabil sperând să nu mai aibă soarta de anul trecut când, după doar un sezon, a retrogradat;
  • În seria a II-a, se preconizează un duel între Unirea Slobozia și CS Afumați, două cluburi sprijinite de autoritățile locale, deci un meci între Adrian Nicolae Mocioniu (ales în 2016 pe listele PSD, dar care a anunțat că va candida în 2020 pe listele Pro România și Gabriel Dumănica, membru PNL), dar în care ar putea să conteze și Mostiştea Ulmu, echipă finanțată de un om de afaceri din zonă;
  • În seria a III-a, pare destul de clar că Progresul Spartac și CSM Slatina vor duce o luptă foarte frumoasă până la capăt, arbitrată de Flacăra Moreni, CSU Craiova 2 sau Vedița Colonești. Iar când te pui cu ambițiile politice ale PSD Slatina, cu siguranță vor ieși scântei;
  • În seria a IV-a U Craiova 1948, echipă finanțată de Adrian Mititelu pare deja promovată, pierzând doar 2 puncte în 10 etape, iar urmăritoarele Progresul Pecica sau Flacăra Horezu se vor lupta doar pentru locul secund în serie;
  • Ultima serie este dominată de Luceafărul Oradea și Fotbal Comuna Recea, prima fiind deținută de un om de afaceri care deține și Viitorul Târgu Jiu (fostă Energeticianul), iar cea din urmă fiind sprijinită de primăria Recea, sub conducerea lui Pavel Octavian (PSD).

Liga a III-a este o scenă simbolică de afirmare a unor comunități locale uitate de agenda publică preponderent urbană a marilor partide în care, de multe ori, un rezultat fotbalistic bun (o promovare în liga a II-a) poate înclina decisiv balanța în favoarea unui candidat la primărie sau consiliul județean. Sau o etapă decisivă în Istoria proiectelor care reiau spiritul unor echipe istorice defuncte (Progresul Spartac, SR Brașov, Oțelul Galați etc.).

Desigur, fără fonduri publice, fotbalul românesc ar avea probabil 10-15 echipe și mediul extrem de tern, de multe ori, ar deveni o înmormântare, dar o decuplare treptată (cel puțin parțială) a fotbalului la nivel de seniori de la finanțele publice, în paralel cu investiții masive în fotbalul juvenil și infrastructura sportivă este mai mult decât necesară.


Consemnează redacția La Gioale

Mersul la stadion educă. O analiză a ultrașilor români de la firul ierbii

“Mersul la stadion educă”, așa mi-a spus un fanatic în timpul unui meci din Brașov. La ce se referea și cum individul ajunge să se confunde cu rolul social de ultras, acestea sunt temele pe care presa românească ar face bine să le trateze mai cu cap…mai de la firul ierbii și mai cu studii.

Există numeroase modalități de reprezentare a fenomenului fotbalistic în presa de masă, în funcție de ceea ce politica editorială stabilește că “se vinde”. Iar asta nu vine ca reproș, în fond, o publicație editorială trebuie să se autosusțină economic dacă este creată pentru profit. Bine că La Gioale nu a fost creată cu acest scop și scriem ce vrem!

Probabil, la noi cel mai bine prind știrile despre echipele din campionatul intern și Liga Campionilor. Nu avem o statistică la îndemână, doar datele despre raitingul avut de Liga I în comparație cu celelalte campionate transmise de principalele canale de știri sau competițiile continentale, Champions League și Europa League.

O altă categorie de știri care nasc numeroase reacții sunt cele legate de fanatici, acea categorie de fani extrem de analizată de către publicațiile media din lume, dar și de universul academic. Pe scurt, este vorba de grupul de indivizi care manifestă cel mai ridicat atașament față de grup, au un interes reprimat pentru aspectele fotbalistice și se definesc prin apartenența la acea comunitate. “Ultrași”, “Huligani”, “Băieții în negru”, etc.

Lăsând la o parte titlurile senzaționale, lamentările despre “violențele nemaivăzute” și dezbateri făcute de analiști în cravată care nu au trecut niciodată prin peluze, aș vrea să notez câteva observații despre manifestările ultrașilor români. Nu cu “școala ajutătoare de presă”, vorba unui matinal de radio autohton, ci cu observații de la firul ierbii și multe studii antropologice parcurse.

Fanaticii îl construiesc pe „celălalt”, folosind categoriile moderne ale masculinității și naționalismului. Ultrasul este în primul rând un “bărbat adevărat”, așa cum este definit acest rol social în cercurile conservatoare social. În această cheie ar trebui să explicăm ritualurile de umilire a adversarilor prin injurii, negarea trăsăturilor acestora specifice bărbăției, asocierea cu orientările sexuale percepute drept „anormale”, asociera cu comunitatea LGBTQIA+ sau injuriile și scandările xenofobe raportate la o altă identitate etnică (conform lui Anthony King).

Redăm doar o scurtă colecție de mesaje sau scandări care să susțină cele de mai sus:

  • „Old lady/ Gay friendly” UTA Arad – Politehnica Timișoara (20.10.2019);
  • „<Tifosi> de la Ploiești, salahori în București!” Rapid București – Petrolul Ploiești (16.10.2019);
  • “Un refugiat=un atentat/Marxismul devine acceptabil” România – Serbia (14.10.2018);
  • “Afară cu ungurii din țară” – orice meci al naționalei României

Universul simbolic al fanaticilor români este completat de recuperarea unor personalități istorice care sunt cunoscute pentru crime împotriva unor categorii etnice, cum este mareșalul Antonescu, cel care a ucis și deportat mii de evrei și romi sau alte figuri care s-au remarcat prin extremism politic, dorință de “curățare a poporului român” de elementele considerate non-române.

Componenta atitudinală este coerent rezumată de unul dintre respodenți prin triada „echipa, orașul, țara”, fundamentată pe un set normativo-valoric extrem de bine construit. Atașamentul față de echipa locală demonstrează un sentiment puternic de apartenență la comunitate, echipa fiind o miniatură a orașului, mai ales prin faptul că este de multe ori înființată și susținută de una dintre fabrici sau de un grup profesional. În jurul echipei, ultrașii vor să strângă “buni cetățeni” din respectiva comunitate, lucru care se materializează prin anumite moduri de a gândi și de a face lucrurile.

De ce este politica atât de atașată mersului la stadion? Deoarece, în lumea democratică actuală, manifestările rasiste, xenofobe, antisemite sau care discriminează pe criteriul orientării sexuale nu sunt încurajate, dimpotrivă. Iar figura conservatoare a bărbatului puternic, bun “soldat” care luptă pentru “apărarea neamului” se manifestă cu greutate în spațiul public, primind o serie de reacții de reprobare. În afară de stadion…acolo se poate manifesta în voie, pentru a-și elimina această tensiune autoindusă, susținută de multe ori de un întreg aparat ideologic construit pe exagerări, știri false, lipsă de educație, senzaționalisme, stereotipuri sau propagare a unor idei “la modă” acum 100 de ani în “cercurile culturale”, pe care dezvoltarea cunoașterii le-a aruncat la gunoiul istoriei, acolo unde își au locul.

Până la urmă, avem de-a face cu o serie de bărbați neadaptați vremurilor în care trăiesc, tânjind după o reprezentare mitologică a trecutului glorios (de cele mai multe nesusținută de dovezi etnografice) care se bucură că sunt marginali. Se hrănesc din faptul că sunt neadaptați, respinși, huliți și că li se acordă foarte multă atenție.

Iar când această marginalitate se dezvoltă, ea poate fi tranzacționată spre extern, pentru ca “ceilalți” să se raporteze prin ea la grup. Exemple relevante sunt grupurile construite în jurul ideologiei de dreapta, cu accente extremiste (Lazio, Zenit Sankt Petersburg, Bejtar Jerusalem), de stânga (Livorno, Marseille, St. Pauli) sau grupurile separatiste (Barcelona, Celtic Glasgow, Athletic Club Bilbao).

Componenta centrală a acestor ultrași este că universul lor mereu este referențial. Întotdeauna se raportează la un grup de oameni pe care îi consideră “ceilalți”, fie că este vorba de “suporterii de rezultat” care nu pricep atașamentul față de club, “comuniștii”, “naziștii”, “presa” sau orice trăsătura care poate creea diferențiere la nivel social.

Cel mai mare păcat al presei de masă este că atunci când sunt mulți ultrași la stadion și cântă neîncetat e “atmosferă de derby”, când aprind torțe sunt “huligani”, când intră pe teren sau au scandări xenofobe sunt “bestii”, dar mereu vând. Inclusiv UEFA cea care nu mai permite ca în meciurile televizate să fie filmați ultrașii când aprind materiale pirotehnice, tot cu clipuri video din peluze își vând competițiile.

Pe scurt, avem nevoie de ultrași, dar, cel puțin în cazul României, ar fi mult mai util ca aceștia să se ocupe de insuflarea atașamentului față de echipă, nu de politică și extremism moral.

Articol semnat de Redacția La Gioale

Târgu-Jiu, acest Cleveland mai mic. Demitizarea investițiilor în infrastructura sportivă

E greu să ne mândrim cu lucrări de infrastructură în România, iar sportul nu face notă discordantă.

Cu toate acestea, din când în când, mai răsar stadioane de fotbal, cu întârzieri, cu probleme de tot felul, dar cumva dacă sunt inaugurate și vag funcționale, lucrurile din urmă rămân doar obiectul unor articole de presă scrise cu titluri de clickbait. E amară pâinea în presa sportivă, ce să-i faci…

Am putea porni discuția de la cum fotbalul a acaparat aproape orice subvenții publice orientate spre dezvoltarea sportului și cum există multe alte sporturi care așteaptă la rând, dar ne-am arunca într-o zonă fără scăpare. Nici cu fotbalul nu e simplu fenomenul, rămânem aici.

Construirea unui nou stadion este aproape un fapt social total, cum ar spune pasionații funcționalismului din sociologie, deoarece toate componentele comunității în care arena sportivă apare sunt implicate în acest proces. Stadionul readuce în prim-plan discuții despre economia comunității, migrația, coeziunea socială, modurile de petrecere a timpului liber, implicarea civică a cetățenilor sau narațiunile fundamentale ale grupului.

Toate aceste sfere discursive, deși intens valorificate la nivelul grupurilor mici, parcă nu străpung agenda publică mare până nu e vorba de niște mingi care se vor îndrepta spre niște ațe, iar pâlcuri de oameni își vor petrece 2 ore odată la două săptămâni în jurul noului colos de metal.

Cu toată religiozitatea pe care o presupune mersul la stadion și câte sacrificii s-ar face pe altarul echipei, considerată cea mai de preț reprezentantă a comunității, investiția în infrastructura sportivă e păguboasă economic. Numeroase colecții de studii arată că alocarea de fonduri pentru arene sportive nu aduce dezvoltare economică la nivel local și doar reprezintă o formă de întrajutorare a unor coloși economici deja foarte puternici.

Tot studiile ne mai prezintă un paradox amuzant: în justificările politicienilor legate de oportunitatea deciziei de construire a unui complex sportiv, de multe ori primează argumentele care țin de sfera economică, în timp ce elitele din zona privată vorbesc despre mândrie locală, coeziune socială și civism. Această inversiune de arii de presupusă expertiză ne dau totuși speranță…bancurile cu politicieni cu siguranță nu vor dispărea.

Iar acum să revenim în sfera concretă. Săptămâna aceasta un nou stadion va fi inaugurat; este vorba de superstadionul din Târgu-Jiu, dacă îmi permiteți împrumutul din presa mainstream. Echipa locală, Pandurii Târgu-Jiu va întâlni Universitatea Cluj, într-un derby al suferinței, din eșalonul secund, ambele aflându-se pe locuri retrogradabile. Afișul nu arată rău, asta dacă ne raportăm la un trecut glorios al acestor cluburi de tradiție în fotbalul românesc, dar devine deplorabil dacă ne gândim la perspective de viitor. Însă aceste aspecte sunt deja norma fotbalui românesc, un domeniu în care dacă un club mai există și mai aduce oameni la stadion e deja un giuvaier al fenomenului.

Arena are peste 12.000 de locuri, iar dacă populația ar fi la nivelul ultimului recensământ din 2011 (lucru foarte greu de crezut), aproape 15% din oraș ar încăpea în stadion. Raportându-ne la asistența din prezent a echipei locale, Pandurii Târgu-Jiu, media de 433 de spectatori per/meci nu prea impunea construirea unei arene noi. Dar există turism sportiv și suporteri ai stadionului deci, cu siguranță, arena va atrage cel puțin la început, mii de curioși.

Pășind în sfera simbolică pentru târgujianul de rând, arena va însemna, probabil, că orașul nu este un alt Motru (celălalt municipiu din Gorj) precum pentru un american din Cleveland, fără investiții în noi stadioane, orașul va fi un alt Arkon (orașul rival din statul Ohio). Iar această afirmație nu trebuie percepută ca denigratoare pentru Motru sau fratele de suferință de peste ocean, Akron, ci înțeleasă în cheia lui atât ne-a mai rămas. Cu siguranță e o alocare discutabilă de resurse, mai ales într-un județ care nu se prea poate lăuda cu un nivel ridicat de trai și în mod cert erau multe lucruri care îmbunătățeau viața oamenilor mai concret, dar…e bine și atât.

E greu nu doar să fii mândru de infrastructura sportivă din România, e la fel de greu să fii mândru că aparții unei comunități, iar mingile alea care se îndreaptă spre ațe parcă mai petecesc teșătura socială. Rămâne o întrebare: măcar fotbal când mai facem?

Foto: Pandurii YouTube

Articol semnat de Redacția La Gioale

Franța – Norvegia, Women’s World Cup 2019

Franța – Norvegia 2 – 1 (FINAL)

Final de partidă, Franța se impune cu 2-1 și își confirmă statutul de favorită la câștigarea turneului în fața unei echipe a Norvegiei care s-a prezentat onorabil.

Intrăm în prelungirile partidei, vor fi patru minute suplimentare. Cei 45.000 de spectatori se pot declara mulțumiți, a fost un meci cu un nivel de joc bun, în care ambele echipe au alergat mult și au încercat să surprindă prin combinații inedite. Franța per total a fost mai periculoasă și a reușit să țină mingea departe de propriul careu.

Suntem în minutul 88, Norvegia aleargă după egalare, dar lipsesc luciditatea și prospețimea fizică. Este și normal, ambele echipe au alergat foarte mult.

Ultimele 10 minute au fost dominate de o echipă a Franței dornică să conserve avantajul pe care îl are, iar norvegiencele par a nu găsi suficiente soluții pentru a sparge apărarea adversă.

În minutul 72 Eugenie Le Sommer înscrie din penalty. Execuție impecabilă din partea jucătoarei Franței.

Minutul 71, penalty pentru țara gazdă, Franța, norvegianca Ingrid Engen a avut o intrare neglijentă.

În minutul 69, este nevoie de asistență VAR pentru a verifica dacă echipa Franței va beneficia sau nu de un penalty.

Este minutul 64, ritmul jocului a mai scăzut puțin, ambele echipe par puțin mai precaute.

Franța s-a reinstalat în atac și caută golul doi. Sunt minute bune de când nordicele nu reușesc să iasă din propria jumătate.

GOOL! În minutul 54 franțuzoaica Wendie Renard înscrie un autogol extrem de nefericit pentru ea și echipă. Norvegia egaleză printr-un noroc nesperat.

Replica Norvegiei se lasă așteptată, nordicele nereușind încă să treacă peste șocul golului primit.

GOOL! În minutul 46 Franța deschide scorul prin Valerie Gauvin, care reia din câțiva metri o centrare foarte bună a lui Amel Majri.

Începe ce-a de doua parte a meciului, suporterii fac valuri și așteaptă cu nerăbdare apariția golurilor.

S-a încheiat prima repriză. Ritmul este unul bun, lipsește luciditatea la finalizarea în ambele părți. Remarcăm o predispoziție la efort foarte bună a jucătoarelor și un joc combinativ destul de bun. Cu toate acestea, în multe faze au fost preferate centrările, iar la acest capitol nu a reușit nicio selecționată să se impună.

Mai sunt aproximativ 6 minute din prima repriză. Remarcăm evoluția aripei dreapta din naționala Franței, Diani, care a reușit să producă panică în rândul norvegiencelor în repetate rânduri. Cu toate acestea, nu și-a asumat finalizarea, iar centrările ei au fost majoritatea respinse, în corner.

În minutul 31, o nouă incursiune periculoasă a aripei franceze Kadidiatou Diani aduce cu sine o ratare imensă. Câțiva centrimetri au lipsit pentru ca coechipiera ei din careu să împingă mingea în poartă.

Ultimele minute Franța a avut mai multe atacuri periculoase, dar nu a reușit să concretizeze nicio fază.

În minutul 20, jucătoarea Franței, Kadidiatou Diani, trimite un șut dinafara careului, puțin pe lângă poarta apărată de Ingrid Hjelmseth.

Minutul 15, Ingrid Syrstad Engen este foarte aproape de a înscrie printr-o lovitură de cap, dar jucătoarea Franței Amel Majri respinge in extremis în corner. Meciul este mult mai echilibrat și extrem de deschis.

În minutul 11, jucătoarea Norvegiei, Karina Saevik are o ocazie importantă de a marca, șutul său din interiorul careului merge puțin pe lângă poartă.

Norvegianca Isabell Herlovsen putea să profite de ieșirea neinspirată a portăriței Sarah Bouhaddi, care a lăsat pentru câteva momente poarta goală, dar centrarea acesteia nu găsește nicio coechipieră.

Suntem în al 7-lea minut de joc, iar selecționata Norvegiei încearcă să împingă linile franțuzoaicelor care au pus stăpânire pe acest început de meci, la toate capitolele.

Jucătoarele Franței au început în forță partida, având două situații periculoase în preajma porții apărate de Ingrid Hjelmseth, cea mai în vârstă jucătoare de la acest Campionat Mondial (39 de ani).


La Gioale face o serie de trei cronici sportive ale celor mai importante meciuri din cadrul grupelor de la Campionatul Mondial de Fotbal Feminin, 2019. Începem cu derby-ul grupei A, Franța – Norvegia.

Suntem pregătiți să vedem un meci frumos între două naționale cu șanse reale de a se apropia de mult râvnitul trofeu.

Stade de Nice este plin, iar atmosfera este una frumoasă, cei prezenți sunt gata să vadă un meci spectaculos.

Fotbalul ca schimbare socială



Astăzi avem un interviu cu Mihai Rosus, un om extraordinar care de ani de zile folosește fotbalul drept motor al schimbării sociale. Strânge tineri din centre sociale, foști deținuți, depedenți, tineri ai căror părinți au plecat din țară și le redă încrederea prin fotbal. Urmăriți Fotbal de strada să aflați mai multe și donați pentru ca România să ajungă la Homeless World Cup 2019, în Cardiff.

La Gioale: Povestiți-mi puțin despre dumneavoastră și ce reprezintă, în România, proiectul Homeless World Cup. (când l-ați început, de unde provin copiii și un scurt istoric).

Mihai Rosus: Numele meu este Mihai Rosus și am 42 de ani, din 2003 sunt full time în această activitate socială pentru că Dumnezeu mi-a schimbat viața în 1998 (e o poveste mai lungă)…am mai fost înainte de 2003 voluntar timp de 5 ani la o asociație.
În 2003 m-am hotărât să renunț la slujba mea din Spania, am venit în țară și am lucrat la asociația unde fusesem voluntar. Am văzut nevoile acestor tineri de pe stradă și am creat un program de integrare în societate prin fotbal, deoarece fotbalul te învață să lucrezi în echipă, să respecți niște reguli și să pierzi. În viață trebuie să știi să pierzi și să poți să o iei de la capăt.
În 2009 mi-am făcut propria asociație. În 2007 i-am contactat pe cei de la Homeless World Cup pentru a participa la Campionatele Mondiale, dar abia în 2008 am primit prima invitație, în Australia. De atunci și până în prezent am participat la 11 ediții, unde ne-am clasat tot timpul pe locuri fruntașe. Cel mai bun rezultat a fost în 2015, la Amsterdam, locul 6 din 48 de echipe. Anul acesta vom participa pentru prima oară la un Campionat Mondial cu o echipă de fete. În cei 11 ani am mai câștigat de trei ori Campionatul European, în 2013 Munchen, 2014 Timișoara, 2017 Sofia.
Tinerii selectați sunt din toată România și provin din mai multe categori sociale, definiția de „homeless” e mai largă (foști deținuți, tineri ai străzii, tineri care au fost sau care sunt într-un centru social, tineri care au abandonat școala, tineri care au părinți plecați în străinătate, tineri dependenți de alcool sau droguri, etc.)

La Gioale: În ce fel considerați că s-au îmbunătățit viețile participanților la aceste proiecte? Sunt fotbalul sau sportul în general un motor al schimbării sociale?

M.R.: Dintre cei care au participat la aceste Campionate Mondiale și Europene, 70% și-au schimbat viața semnificativ în bine, azi au un loc de muncă, și-au întemeiat o familie. Fotbalul le-a redat stima de sine și le-a dat încrederea că și ei pot reuși în viață.

La Gioale: Anul acesta am înțeles că participați pentru prima dată alături de o echipă feminină. De unde ați selectat participantele și cum s-au apropiat de fotbal?

M.R. Fetele selectate sunt din Timișoara și Brașov, toate joacă fotbal, unele au început în centrele unde stăteau, altele în spatele blocului împreună cu băieții.

La Gioale: Știu că derulați o strângere de fonduri pentru a acoperi costurile participării. Concret, de ce sumă este nevoie și cum pot cei care doresc să doneze?

M.R. Alina Arvinna Ion a început o strângere de fonduri pe Facebook, și-a donat ziua de naștere, i-a rugat pe toți prietenii săi ca, în loc să îi aducă un cadou, să doneze pentru această cauză. Avem nevoie de 5.000 Euro pentru bilete de avion și echipamente sportive, până acum s-au strâns 1.000.


Apelul pentru donații preluat de la Fotbal de stradă:

“(RO) Daca vrei sa ajuti echipa feminina a Romaniei sa ajunga la Homeless World Cup – Cardiff 2019, o poti face aici:
(IT) Se vuoi aiutare la nazionale romena femminile per arrivare al campionato mondiale Homeless World Cup – Cardiff 2019, lo puoi fare qui:
(EN) If you want to support the women’s Romanian team to participate in Homeless World Cup – Cardiff 2019, you can offer your contribution here:

1) Asociatia Club Sportiv Fotbal de strada Metanoia – bank accounts:
– RON: RO96BTRL03601205R49872XX
– EUR: RO92BTRL03617205R49872XX
Banca Transilvania.

2) Alina Ion
– Revolut card: GB68REVO00997086981565
– Revolut cell. no.: +447432346010

– Poste Pay: 5333 1710 0965 6410
CF: NIO LLZ 79E43 Z129 R

– IBAN della carta Postepay: IT84J3608105138237450337452
PostePay S.p.A.

Thank you!”


Today we have an interview with Mihai Rosus, an extraordinary man, who has been using football as a tool for social chance for many years. He gathers youths from social centres, former prisoners, former drug addicts, and young people whose parents left the country, and rebuilds their confidence through football. Follow “Fotbal de Strada” to find out more and don’t hesitate to donate and support Romania in order for the girls to get to the Homeless World Cup 2019, held in Cardiff.

La Gioale: Please tell us few things about yourself and the purpose of Homeless World Cup in Romania (when did the project start, where do the children come from, and a short history).

Mihai Rosus: My name is Mihai Rosus and I am 42. I am fully involved in this social project since 2003 because God has changed my life in 1998 (it is a long story)…before 2003 I had been volunteering in an association for 5 years. In 2003 I had decided to give up my job in Spain, I had returned to my country, and I had been working for the association where I had volunteered. I saw the needs of the children on the streets and I decided to create an integration program through football. This sport teaches you to work in a team, to follow certain rules, and, last but not least, to lose. In life, you need to know how to lose and how to start it all over. In 2009 I started my own association. In 2007 I got in touch with the Homeless World Cup, trying to participate at the World Championship, but only in 2008 we got our first invitation, for Australia. Since then we have been participating in 11 editions, and we got to the top every time. Our best result was in 2015, in Amsterdam, the 6th place out of 48 participant teams. This year we will witness a premiere, as we will participate for the first time with a girls’ team. In these 11 years we also got the first place in the European Championship three times, in 2013 Munich, 201 Timisoara, and 2017 Sofia. The selected youths come from different places in Romania and belong to various social backgrounds, the “homeless” definition is larger (former prisoners, homeless young people, youths who were or still are in a social centre, children who abandoned school, young people whose parents left the country, youths who are addicted to alcohol or drugs, etc.).

La Gioale: In which ways did the participants’ lives change? Are football, or sports in general, an engine for social change?

M.R.: From those who had participated to these European and World Championships, 70% have significantly changed their lives for good; today they have jobs and families. Football helped them to regain their esteem and gave them the trust to succeed in life.

La Gioale: This year you are participating for the first time with a women’s team. Where do the participants come from and how did they get closer to football?

M.R.: The selected girls come from Timisoara and Brasov. They all play football, some of them started in the social centres and some of them began playing football behind the blocks along with the boys.

La Gioale: You are currently undergoing a fundraising campaign to cover the participation’s costs. Concretely, what amount of money you need and how can people donate?

M.R.: Alina Arvinna Ion started a fundraising campaign on Facebook, she donated her birthday; she asked her friends and all the others who want to help to, instead of buying her presents, donate for us. We need 5000 EUR for plane tickets and sports equipment; until this point, we have 1000 EUR.

This is the call for funds, shared from “Fotbal de Strada”:

“(RO) Daca vrei sa ajuti echipa feminina a Romaniei sa ajunga la Homeless World Cup – Cardiff 2019, o poti face aici:
(IT) Se vuoi aiutare la nazionale romena femminile per arrivare al campionato mondiale Homeless World Cup – Cardiff 2019, lo puoi fare qui:

(EN) If you want to support the women’s Romanian team to participate in Homeless World Cup – Cardiff 2019, you can offer your contribution here:

1) Asociatia Club Sportiv Fotbal de strada Metanoia – bank accounts:
– RON: RO96BTRL03601205R49872XX
– EUR: RO92BTRL03617205R49872XX
Banca Transilvania.

2) Alina Ion
– Revolut card: GB68REVO00997086981565
– Revolut cell. no.: +447432346010

– Poste Pay: 5333 1710 0965 6410
CF: NIO LLZ 79E43 Z129 R

– IBAN della carta Postepay: IT84J3608105138237450337452
PostePay S.p.A.

Thank you!”

FC Basel – un brand de oraș

Oricine ajunge în Basel va fi impresionat de tramvaiele mari care circulă prin tot orașul și care în centru înlocuiesc mașinile, freamătul continuu al străduțelor înguste, clădirile spectaculoase și sutele de oameni care stau pe malul Rinului să bea o bere.

Alături de toate acestea, peste tot apare clubul-fanion al orașului, FC Basel: pe tramvaie, pe clădiri (prin steaguri) și pe toate semnele de circulație (prin stickere).

Pare că tot orașul respiră fotbal și investește emoțional în această echipă tot atașamentul de care e capabil.

FC Basel e un club elvețian de succes, dar, mai important, e un brand de succes. Clubul se confundă în sfera publică cu orașul pentru a crea o marfă valoroasă spre “export”, adică pentru cei din afara orașului. 

Am fost la marele derby al campionatului elvețian, Basel – Young Boys, un meci al orgoliilor și al pasiunii duse la extrem, deși nu mai contează în economia clasamentului, echipa din Berna va fi campioană cu siguranță.

Cea mai stranie senzație o trăiești când cobori din tramvai, la stația St. Jakob. Aștepți să vezi o arenă sportivă, nocturna, orice, dar zărești o construcție uriașă care seamănă cu un centru comercial. Asta și este, atâta doar că în centrul lui este terenul. Magazine de brand, restaurante, parcări și…printre altele, un stadion.

Brandul Basel se construiește nu doar prin investiții masive ale sponsorilor care sunt răsplătiți cu expunere la orice nivel (fiecare cartonaș galben este marcat printr-un filmuleț multimedia care face legătura cu un lanț de restaurante), ci și printr-un fan shop care demonstrează că orice obiect poate fi asociat cu un club de fotbal. Da, chiar și un ceas de lux, bijuterii, cutii pentru mâncare, rechizite și pahare de vin.

Peste 28.000 de oameni au trăit meciul la intensitate maximă, cele două galerii fiind la mare înălțime. Va trebui să ne credeți pe cuvânt, acreditarea de presă nu ne permite să punem poze.

Se pare că fotbalul modern a incorporat perfect cultura ultrașilor, revalorificând acest model de atașament față de club și comunitate, dar prin consum. A creat un spațiu sigur pentru femei, familii și fani adverși care cumpără bere împreună la pauză, pe ultrași i-a îngrădit prin plase, dar îi scoate în față vizual. Iar cea mai bună dovadă de iubire față de club nu mai este să cânți cu patos, la bine și la greu, ci să cumperi conștiincios.

Să nu ne întristăm, chiar și așa, pe suporterii fanatici nu îi scoți din stadioane și nu îi poți opri. Mutterzenkurve va cânta FC Basel mereu.

Ideale Bari Calcio – împotriva fotbalului modern


La Gioale: Cum s-a născut acest club (cum l-ați organizat, care a fost evenimentul care a dus la crearea acestuia)?

Ideale Bari: Acest club a fost fondat pe 28 mai 2012 după scandalul pariurilor sportive din Bari. Jucătorul Andrea Masiello (care acum joacă la Atalanta, după 5 ani de suspendare) a vândut derby-ul împotriva lui Lecce și a marcat un autogol în partidă.

Al doilea motiv a fost reprezentat de rebeliunea împotriva fotbalului modern: astăzi, jocul nu mai este ceea ce era odată, din cauza represiunilor și a cenzurii care nu ne permit să ne susținem echipa.

Așadar, am decis să începem din nou din cea mai joasă ligă și să fondăm un club constituit doar din ultrași; în acest fel, putem împărtăși aceleași idealuri ale fotbalului popular, fără a ne lovi de alte probleme.

Societatea este constituită din 30 de membri, care suportă costurile echipei printr-o donație lunară; în acest moment, există și alte persoane (nu ultrași) care susțin proiectul datorită aprecierii atitudinilor de libertate și rebeliune împotriva regulilor pe care le propunem.


LG: Care sunt cele mai importante principii ale echipei Ideale Bari Calcio și cum este clubul perceput de către comunitatea locală?

IB: Clubul a fost fondat pe principiul auto-finanțătii, iar idealurile pe care le împărtășim cu toții sunt:

  • agregarea comunității pentru a susține echipa;
  • regăsirea vechilor valori în fotbal;
  • încercarea de a fi liber într-o lume modernă a fotbalului, încărcată de pariuri și constrângeri;

Clubul are parte de o considerație destul de ridicată din partea comunității. În Bari, societatea și ultrașii acesteia sunt tratați cu mult respect: mulți suporteri ai echipei mari din oraș, AS Bari, participă de asemea și la meciurile echipei noastre.


LG: Cât de importante sunt performanțele sportive pentru Ideale Bari?

IB: Performanțele sportive nu sunt nici importante, nici necesare pentru club; totuși, sunt relevante pentru proiect în sine. Trebuie să câștigăm meciuri pentru a demonstra că imaginea diferită a fotbalului, pe care o susținem, este realistă; dacă am pierde fiecare meci, nu am avea același efect asupra comunității. Ne dorim ca jucătorii de fotbal să respecte și să onoreze tricoul echipei (datorită însemnătății pe care acesta o are în oraș) și să transpire în fiecare meci.


LG: Unde vedeți clubul în cinci ani?

IB: Nu știm unde vom fi în cinci ani, pentru ca în liga în care ne aflăm avem nevoie de mai multe fonduri și este greu să supraviețuiești fără ele. Dar noi nu vom renunța și vom continua pe linia pe care am pornit pentru că nu ne simțim liberi în lumea fotbalului modern. De asemenea, o să facem tot ce ne stă în putință pentru a demonstra că alegerea noastră diferită nu este soluția reală, dar este o modalitate de a arăta faptul că sprijinul TREBUIE SĂ EXISTE în societate.



LG: How did this football club get born (how did you organize it, which was the event that triggered the foundation of the club)?

IB: This club was founded on the 28th of May 2012 after the scandal of the football bets in Bari. The football player Andrea Masiello (who is now playing in Atalanta, after 5 years of disqualification) sold the derby against Lecce and scored one own goal in the match.

The second reason was the rebellion against the modern football: today this game is not what it used to be, because of the repression and prohibitions which don’t let us support the team.

So, we decided to start again from the last league, founding a team consisting only from ultras; in this way, we can share the same ideals of popular football without any problems.

The society consists in 30 members who make a monthly donation for the team costs; in this moment, other people (not ultras) support this project because they appreciate the freedom and rebellion against modern laws.


LG: Which are the most important principles of Ideale Bari Calcio and how is the club perceived by the local community?

IB: The club is founded on the self-financing principle and the ideals which we all share are:

  • aggregation between people in order to support the team;
  • finding the old values of the football again;
  • trying to be free in a modern football loaded by bets and prohibitions.

The club has a fairly high consideration in the community. In Bari, there a great respect is shown to the society and its ultras: many supporters of the biggest team in the city, AS Bari, also come to our team’s matches.


LG: Do the sportive performances have an importance for Ideale Bari?

IB: The sportive performances are not important and necessary for the club; however, they are very relevant for the project itself. We need to win games in order to demonstrate that the other image of football is realistic; if we lost every match, we would not have the same effect in the community. We ask the football players to honour and respect our shirt (due to its meaning to the community) and sweat every match.


LG: Where do you see the club in 5 years?

IB: We don’t know where we will be in 5 years because in this league we need more money and it’s hard to survive without it. However, we will not give up and continue to try this way, because we don’t feel free in the modern football. Also, we will do all we can to demonstrate that our different choice is not the real solution but it’s a way to show that the support MUST EXIST in this society.


Photo: Ideale Bari Calcio Facebook